Fiecare dintre noi are sau a avut o perioada in care era "prea cool" ca sa umble cu maicasa , sau sa recunoasca ca o iubeste !(in afara de Bitza) Rescunosc ca si eu am trecut prin perioada aceea .
Din fericire a trecut .
Eu o iubesc pe mama si nu mi-e rusine sa o spun cu voce tare in mijlocul unei multimi ! De ce mi-ar fi rusine?! Nu e ea cea care s-a chinuit ore intregi ca sa ma aduca pe lume? Nu e ea cea care m-a hranit , care m-a crescut si a avut grija de mine ?
Recunosc ... acum ceva vreme nu gandeam asa . Tot ce vedeam era ca nu ma lasa pana tarziu in oras , nu ii puteam spune nimic ca nu aveam incredere in ea , imi era frica de ea , o minteam tot timpul si asa mai departe . Tot timpul aveam impresia ca imi vrea doar raul . Cand aveam probleme nu ii spuneam niciodata nimic .
Insa dupa toate astea vine o zi in care ceva se intampla . Ti se intampla ceva foarte grav sau ceva chiar extraordinar de bun . Ceva ce parca ii intoarce pe toti impotriva ta pentru ca ori e prea grav , ori e atat de bun incat lumea te invidiaza . Atunci observi ca mama e cea care ramane langa tine si realizezi ca ai pierdut atata timp mintindu-te singur/a .
Acum nu vreau sa spun ca ar trebui sa faceti ceva prostie doar ca sa va dati seama ca mamele voastre sunt cele care raman langa voi . Vreau doar sa incerc sa va fac sa realizati lucrul acesta inainte sa fie prea tarziu .
Cum am spus si inainte ... EU O IUBESC PE MAMA si nu mi-e rusine sa ies cu ea de mana la plimbare desi am aproape 18 ani , nu mi-e rusine sa recunosc ca o iubesc si ii reamintesc zilnic lucrul acesta .
Astept comentarii :)
